Compasiune pentru..actuala

Incurcate sunt caile dragostei. Se spune ca de la dragoste la ura e un singur pas, dar nici de la ura la compasiune nu e drum lung. Cand o relatie se termina din cauza faptului ca a intervenit o alta femeie,se naste un razboi ..unul intre doua femei,care ar putea bate la fundul gol cele doua razboaie mondiale prin care am trecut. Intervine ura suprema,gelozia si rautatile (mai ales din partea celei care a preluat postul,de parca faptul ca ai fost intai amanta te face speciala) .   Cand esti "titulara",stai bine,dar ce te faci in locul celei parasite ? E greu cand ti-l amintesti in bratele tale dar il vezi mereu in bratele ei,o urasti pentru ca ,ea ,acum are aproape persoana pe care ai iubit-o cel mai mult,ti se pare nedrept ca ai fost la mana lui,ca ati fost expuse amandoua ca doua produse pe taraba din care a trebuit sa aleaga,si totusi ai fi vrut sa te aleaga pe tine.Ti se pare nedrept ,pana cand,intr-o zi,il vezi strangand in brate,pe ascuns ,o alta mandruta. La inceput te bucuri  si razi ca o nebuna scapata de la balamuc, te simti razbunata,nici daca te-ar fi ales pe tine n-ai fi fost atat de fericita, ai fi vrut sa vezi fata ei acra cand va afla ca a fost "tradusa" la fel ca tine. Apoi iti amintesti prin ce ai trecut tu,cat ai suferit,cat ai plans

,cat l-ai rugat pe Dumnezeu sa-l indrepte catre tine,cat l-ai cautat,iti amintesti ca te-ai injosit si ca ai fost avertizata sa n-o faci. O vezi pe ea il locul tau si o compatimesti.Ura se risipeste asa cum s-au risipit vorbele lui,nu mai doare,realizezi ca ceea ce-ai considerat o lupta pierduta a fost defapt un razboi castigat.     

Ca la 20 de ani?

 Oare a devenit aceasta varsta un cliseu? De cate ori n-ati auzit:" De-as mai avea eu 20 de ani..." Daca ai avea,ce-ai face? Nu uita ca i-ai avut! Unii cred ca la 20 de ani viata e roz,lipsita de grija,placere pura. E adevarat ca am scapat de acneea care ne-a mancat zilele in adolescenta,de accesele de furie ,de certurile cu parinti(nu de toate), de diva liceului(ma rog tipa aia enervanta careia nu-i ajungi cu prajina la nas,nicidecum super-tipa din filmele americane),si multe alte probleme care-au devenit intre timp si ele clisee.                                                                                                                                                                                             Buuuuun! Si avem 20 de ani,cei mai multi merg la facultate(daca au luat bacalaureatul),altii la vreun curs de specializare,altii in grija parintilor(ruperea ombilicului poate dura si 30 de ani),dar oriunde am merge purtam pe brate responsabilitatile vietii  pe care urmeaza sa ne-o construim. Suntem la inceputul vietii de adulti,trecem prin crize de identitate,ne cautam, ne razvratim impotriva sistemului,impotriva oamenilor, a tarii,a lumii intregi. Vrem sa schimbam ceva,sa facem ce n-a mai vazut Parisul,sa iesim din randul oitelor si sa ne facem drumul nostru,separat de tot,sa ni se recunoasca meritele.                                                                             Suntem adulti,asta nu inseamna ca suntem maturi intru-totul si-n ciuda tariei de care vrem sa dam dovada, uneori avem nevoie de ajutor,de-o mangaiere parinteasca,de-o sarutare ,de-un sfat.  Nu trebuie sa va doriti sa fiti ca noi,doriti-va sa fiti alaturi de noi,sa ne sprijiniti,sa ne incurajati si uneori sa ne certati daca asta e singura metoda de a readuce cu picioarele pe pamant.

Tit-Tit papuse;)

Unii barbati chiar stiu sa ne faca sa ne simtim apreciate,fie ca ne aduc o floricica,fie ca ne ajuta prin bucatarie sau isi mint mamele ca suntem plecati ,in speranta ca nu ne vor vizita(daca mai aud un comentariu despre cat de nepotrivite-s perdelele mele,i le fac fular),fie ca ne-o spun pur si simplu,ei ,ai nostri se descurca. Dar ce ne facem cu cei care nu-s ai nostri,dar tin neaparat sa-si arate..aprecierea?                                                                                                          Niciodata nu am inteles pasiunea soferilor de a claxona fetele/femeile pe strada. As putea intelege de ce-si sucesc gaturile si-si maresc ochii(asemanarea cu o bufnita este izbitoare) atunci cand intalnesc o femeie frumoasa sau cu o tinuta...sexy,si totusi,de ce si claxonul???        Mi se pare forma extrema de mitocanie,si-mi vine sa-mi bag capul in pamant ca strutul,dar  de cele mai multe ori sunt pe trotuar si e cam dificil. Singura reactie civilizata ar fi sa nu-i bagam in seama,mereu mi-am propus asta,dar de fiecare data am scapat o injuratura printre dinti,fie din cauza faptului ca m-am speriat ca dracu', fie pentru ca am constatat ca-n spatele meu pe bicicleta era bunicul care zambea complice.                                                                                        As putea intelege ca e si asta o forma si apreciere,si poate m-as simti flatata daca exprimarea ar fi...mai putin galagioasa.

.

Prima impresie

  Prima impresie,primul rand..emotii. Nici nu stiu cum mi-am gasit curajul sa scriu, si intre noi fie vorba nici nu stiu despre ce o sa scriu,poate o sa scriu despre lucrurile care-mi plac,poate despre cele pe care le urasc,poate despre gastronomie,despre carti,muzica,femei,barbati.           Intru in acest "ocean" de bloguri ca un pestisor speriat, un fel de Nemo blond si cu fustita,cu speranta ca ceilalti ma vor primi printre ei,iar voi dragilor veti fi de acord cu gandurile mele,gandurile bune ale unei blonde nebune.   Pupici!